Postul Bob (la 8 mâini)

E în modul în care faci optul. E în felul în care animi obiectele de care te trezești înconjurat. Și o să rămână așa. E în maniera în care se realizează baloanele de săpun. Și modul în care le spargi, atingându-le pelicula fină cu buzele tale cărnoase și cu gust de anason. Și felul în care te încrunți când îți dai seama că rămâi tot cu tine. Dar ar fi bine să închizi ușa la baie. Înveți pe parcurs, unii nu reușesc niciodată...Eu, spre exemplu, știu numai să deschid. Ochii, de obicei...Ușile reușesc, cumva, să rămână închise. Deși am chei, tot îmi mai place să bat la ușă și să aștept. Asta pentru că nici vinul fiert nu e ca fundul pe mochetă. Dar există ceva care depășește și vinul, și mocheta pe fund, vinul pe mochetă... așa nu se mai poate! Eu vin pe mochetă, tu țuică pe aragaz! Eu vin din stânga... uneori: ceai tu? Că acum mă întorc pe dos și mă schimb la față!!! Unul pe față, unul pe dos, așa se îmbracă pantalonii și iubiții. Și tot așa se croșetează norii și firele de nisip în Vamă. Te răvășesc. Stânga unu, dreapta doi. C-așa-i Vama pe la noi? Frumoși mai erau nașii de pe personale cu zâmbetele lor furate din reclamele cu detergenți. Nașul mare, nașul mic se adună ca la o nuntă în jurul tău: „Hai, scoate banii ptr lăutar!” Și mai iau o gură. Tu transporți banii. Și atât. Rămâi tu cu o gură. „Noi cu mai multe.” Nu e îndeajuns, ce te crezi la IKEA cu portofelul ăla împachetat și subțire? Ba... vinul curge prin gurile noastre despachetate și mari. E totul bine, nu am spus? Ba da, ai dreptate. Din ce în ce mai bine. Ai pus pixul roz la locul lui? Dar bricheta? Ia mai dă-mi un fum! Ia. Și așa e ultima din pachet. dar mai au ei - ceilalți. Și dacă n-au nici ei... ce? Drept urmare, ca recompensă, mi-a oferit un fir de ață cu un capăt înnodat ferm și cu celălalt pe care nu îl avea - ciudat, mi-am zis eu, or fi cuvinte de laudă. Am găsit și eu un capăt... de poveste, era pe-aici, aștept să aflu acum unde începuse totul și care erau personajele. Nichita... Chiar, unde a început totul? Aici sau acolo? Acum sau atunci? Ne-am ciocnit. Amuzant, nici nu m-a durut. O singură imagine. Aici e totul. În rest... câteva cuvinte, lene și Nantes. După m-am supărat, m-am enervat, m-am luat de păr, mi-am tras câteva palme care s-au transformat în pumni, am făcut gălăgie, am ajuns la secție, mi-am luat amendă, m-au trimis acasă, m-am împăcat, am cinstit câteva pahare și, beat fiind, am adormit cu mine în gând. Când dormi, toate sunt reale, și clipa de față și viitorul, și paharul cu vin, și motanul cu baloane ce produceau în nonculori. Eu nu mai știu dacă realitatea e ziua sau noaptea. Sau daca e pur și simplu. De fapt, nu cred în realități și realitate. Nu se mai poate! Așa nu se mai poate! Și ăia se pupă. Ăia vorbesc și toți ne întrebăm, oglindindu-ne în cana cu vin - suntem copii mari sau bătrâni? Poate mai mici față de cum visăm. Atât. Sunt colorat. Și te-a înghițit oglinda... Am băut cel mai mult vin din lume. Noroc că lumea lor e mică. Dar a noastră e mare și nu există suficient vin încât să ne sature pe toți. Dar bine că suntem toți. Și nu mai puțini. Și vă văd mai mulți decât sunteți, he, he, he, eu știu ce nu știți voi, despre voi, ce sunteți. Râzi tu, râzi, Harap Blond, dar unde vei merge, numai duba știe și Gore din Chitila.