Felinaru' singur

Sau ultimul eschimos în viaţă.

Vă rog să observaţi detaliul cu cvartet aka MuchElizu-MinuTita-BocAnca. De ce cvartet? Ghici ghicitoare...

Fularulanas

Fericire instant. Fericire la pai. Fericire la pahar cu picior și toartă.

Frigul te face fericit când nu te face să vrei la pipi. Dar atunci de ce suntem melancolici? Fiindcă English Afternoon nu e ca Earl Grey. Fiecare loc în care intrăm e o posibilă ceainărie. Visată, proiectată. Case de trasformat și oameni de implicat. Și numerele cu care vom câștiga. Dreptul la manifestare.

Aici miroase a lapte adevărat. Și a viitor, zic eu. And the future is now...

wordstorming

sunete prelungi, decembrie, fire de păr, grundtvig, vers, geometrii, scaune, prea cald, îmbrânceală, efervescență, asimetric, ciob, frrrig brrrusc, papură, versuri, cub, fără zece, hipopotam, rucsac foarte greu :(, vânt, ciucuri, paiete, apăsare, timp, mileuri, căciulă cu ciucuri, nod, ceai, aleatoriu, uneori, relevanță. vioară, licurici, somn, intens...

Cânticel cu cortăcel

Cortăcel cunchi în soare

Unii prichinelul oare

Otiraz man cuchinat

Prichinelul nam gătat

Topi sa togorostit

Presuncel denelânit

Ciucu-ciucu fu....

Arhiveaz-o, arhiveaz-o ca să pot pluti!...

Lambada este dansul tradiţional al anumitor popoare care trăiesc din producţia de caise deshidratate.

Ca să pot dormi şi să mă trezesc undeva, în realităţi fără litera M, în care predomină sunetele înalte şi mirosul de mosc. Ca să pot alerga pe pajişti printre oiţuşi şi să beau lapte cu caimac, ca să pot visa nisip, alge şi valuri în care se aruncă toţi...

Eu i-am zâmbit superior şi asta a rănit-o înfiorător. Dar mi se pare normal din moment ce tu ai ales designul de produs şi eu teoriile cosmosului la Facultatea de Fizică Cuantică...

"Demon alcool" strigă ele lângă mine şi îmi întorc privirea pe fundalul ăsta sonor şi caut... să fi fost pagina 128? Acel paragraf? Da... cele 4 principii, cei 200 de metri şi totuşi... "visele au prioritate".

Ia-mi secunda ce mă ţine şi dă-mi încă 2000 de ani în care să văd ce n-am văzut, să revăd ce mi-a plăcut, să ajung unde-am fost odată prunc şi-apoi să mă întorc pentru a-ţi povesti.

...dar eu nici măcar nu aveam canapea...

Postul Bob (la 8 mâini)

E în modul în care faci optul. E în felul în care animi obiectele de care te trezești înconjurat. Și o să rămână așa. E în maniera în care se realizează baloanele de săpun. Și modul în care le spargi, atingându-le pelicula fină cu buzele tale cărnoase și cu gust de anason. Și felul în care te încrunți când îți dai seama că rămâi tot cu tine. Dar ar fi bine să închizi ușa la baie. Înveți pe parcurs, unii nu reușesc niciodată...Eu, spre exemplu, știu numai să deschid. Ochii, de obicei...Ușile reușesc, cumva, să rămână închise. Deși am chei, tot îmi mai place să bat la ușă și să aștept. Asta pentru că nici vinul fiert nu e ca fundul pe mochetă. Dar există ceva care depășește și vinul, și mocheta pe fund, vinul pe mochetă... așa nu se mai poate! Eu vin pe mochetă, tu țuică pe aragaz! Eu vin din stânga... uneori: ceai tu? Că acum mă întorc pe dos și mă schimb la față!!! Unul pe față, unul pe dos, așa se îmbracă pantalonii și iubiții. Și tot așa se croșetează norii și firele de nisip în Vamă. Te răvășesc. Stânga unu, dreapta doi. C-așa-i Vama pe la noi? Frumoși mai erau nașii de pe personale cu zâmbetele lor furate din reclamele cu detergenți. Nașul mare, nașul mic se adună ca la o nuntă în jurul tău: „Hai, scoate banii ptr lăutar!” Și mai iau o gură. Tu transporți banii. Și atât. Rămâi tu cu o gură. „Noi cu mai multe.” Nu e îndeajuns, ce te crezi la IKEA cu portofelul ăla împachetat și subțire? Ba... vinul curge prin gurile noastre despachetate și mari. E totul bine, nu am spus? Ba da, ai dreptate. Din ce în ce mai bine. Ai pus pixul roz la locul lui? Dar bricheta? Ia mai dă-mi un fum! Ia. Și așa e ultima din pachet. dar mai au ei - ceilalți. Și dacă n-au nici ei... ce? Drept urmare, ca recompensă, mi-a oferit un fir de ață cu un capăt înnodat ferm și cu celălalt pe care nu îl avea - ciudat, mi-am zis eu, or fi cuvinte de laudă. Am găsit și eu un capăt... de poveste, era pe-aici, aștept să aflu acum unde începuse totul și care erau personajele. Nichita... Chiar, unde a început totul? Aici sau acolo? Acum sau atunci? Ne-am ciocnit. Amuzant, nici nu m-a durut. O singură imagine. Aici e totul. În rest... câteva cuvinte, lene și Nantes. După m-am supărat, m-am enervat, m-am luat de păr, mi-am tras câteva palme care s-au transformat în pumni, am făcut gălăgie, am ajuns la secție, mi-am luat amendă, m-au trimis acasă, m-am împăcat, am cinstit câteva pahare și, beat fiind, am adormit cu mine în gând. Când dormi, toate sunt reale, și clipa de față și viitorul, și paharul cu vin, și motanul cu baloane ce produceau în nonculori. Eu nu mai știu dacă realitatea e ziua sau noaptea. Sau daca e pur și simplu. De fapt, nu cred în realități și realitate. Nu se mai poate! Așa nu se mai poate! Și ăia se pupă. Ăia vorbesc și toți ne întrebăm, oglindindu-ne în cana cu vin - suntem copii mari sau bătrâni? Poate mai mici față de cum visăm. Atât. Sunt colorat. Și te-a înghițit oglinda... Am băut cel mai mult vin din lume. Noroc că lumea lor e mică. Dar a noastră e mare și nu există suficient vin încât să ne sature pe toți. Dar bine că suntem toți. Și nu mai puțini. Și vă văd mai mulți decât sunteți, he, he, he, eu știu ce nu știți voi, despre voi, ce sunteți. Râzi tu, râzi, Harap Blond, dar unde vei merge, numai duba știe și Gore din Chitila.


 

Eroare scrisă-n grabă

Ce te faci când ai o săgeată-n plus sau un maldăr de foi necapsate?
Îți ridici privirea. Mirare sau încruntare? Ștergi, modifici,  revii, încerci să acoperi repede mica eroare. Și dacă o lași așa?
Eroarea e eroare doar dacă o privești astfel. Dacă nu, rămâne o formă de manifestare. Închide-ți ochiul verde și deschide-l pe cel căprui!
Încă mai vezi în nuanțe de albastru? Așa e tot, atunci. Puțin cer, puțină apă.